Discuțiile din ultimul timp dintre AISS și conducerea roș-albastră nu au afectat în niciun fel Peluza Nord. Singurii care mai încurajează echipa în acest moment au ales să-și înființeze o firmă de pază și au discutat în prealabil cu Liga Profesionistă și cu Mihai Stoica.
„Ar fi bine dacă am alege noi firma de pază de pe stadion. Să ne păzim singuri! În felul ăsta nu ar mai fi atâtea scandaluri în tribune”, a spus ieri, la Sport.ro, liderul de galerie al Peluzei Nord, Gheorghe Mustață. Ce vor mai exact fanii? Liderul de la Nord a discutat deja despre asta cu Mihai Stoica, acesta se pare că și-a dat acordul, urmând ca primul experiment de acest gen să fie, cel mai probabil, meciul de acasă cu Vaslui. În acest fel, firma „Shelter” își va pierde din atribuții și probabil se va renunța la ea.
AISS: „Gigi Becali a vrut să ne mituiască” Tot ieri, la Sport.ro, Costi Vasile, vicepreședintele AISS, a dezvăluit că patronul Stelei a încercat să-i mituiască pentru a nu-l mai apostrofa. „Domnul Becali a încercat de mai multe ori la întâlnirile pe care le-am avut cu el să ne dea bani ca să încetăm protestul și să nu-l mai înjurăm. Spunea: «Ziceți, mă, băieți, cât vreți?», dar l-am refuzat. Erau sume de ordinul zecilor de mii de euro”, a declarat Vasile.
Gardoș va rămâne rezervă Și cum echipa câștigătoare nu se schimbă niciodată, Marius Lăcătuș va alcătui contra „stegarilor” o echipă utilizată și în Bănie. Gardoș va fi rezervă. „Am vorbit cu el, i-am explicat că e rezervă și a înțeles situația. Se pregătește și ne va ajuta atunci când o să avem nevoie de el”, a spus „Fiara”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER